Toponimia comunei Solont

TOPONIMIA COMUNEI SOLONŢ, JUDEŢUL BACĂU
Prof. Victoria Cucu
I. Scurtă privire asupra particularităţilor lingvistice şi a istoriei localităţii
Satele Solonţ, Sarata şi Cucuieţi, care alcătuiesc comuna Solonţ, sunt aşezate la poalele Munţilor Goşman, într-o regiune cu un relief deosebit de variat, pe teritoriul aşezărilor întâlnindu-se, alături de ultimele înălţimi împădurite ale munţilor amintiţi, dealuri bogate în păşuni şi câmpii cu sol sărac, brăzdate de numeroase pâraie, în ce mai mare parte afluenţi ai Tazlăului Mare şi Tazlăului Sărat.
Locuitorii sunt în totalitate români şi vorbesc un grai cu particularităţi proprii Moldovei de mijloc.Mă voi referi, sumar, doar la o parte dintre ele, lăsând cercetătorilor interesaţi abordarea aprofundată şi integrală a particularităţilor lingvistice ale zonei studiată de mine numai sub aspect toponimic.
În primul rând câteva caracteristici fonetice: închiderea vocalelor în poziţie finală - e> i /unde > undi, femeile>fimeili/, e>â /zi>zâ/ , ă>â /Mihăilă>Mihăilâ/; închiderea vocalei i în interiorul cuvântului / Frasini>Frasâni/; deschiderea lui ă>a /Prisăcaru>Prisacaru/; contragerea diftongilor: ea>a /tokeau>tokeu/, ei>i /Şérbei>Şérbi, Slatinei>Slatini/, ii>i /Popii>Popi/; dispariţia hiatului ie>e /Barieru>Bareru/; palatalizarea consoanelor labiale: p>k /piatră>kiatră /, m>ň /miercuri>ňiercuri/, b>ğ urmat de i /bine>ĝhine/, v>ĝ /borviz>borĝhiz/; transformarea unor consoane: c>č /cer>čer/ sau ce>či / ce faci? > či fači?/, g>j/ Argintăriei>Arj'intării/; metateza lui r /popritură>propiturâ/.
În al doilea rând, unele caracteristici morfologice: dispariţia articolului hotărât masculin la nominativ /runcul>runcu', dealul>dealu'/; articolul hotărât masculin singular la genitiv şi enclitic şi proclitic - la nume proprii - cu forma lu' /Poiana Anisonulu', Podu' Cuculu', Groapa lu' Călin. Particularităţile de grai, din care am semnalat o parte, nu diferă de la sat la sat, fapt determinat de mai multe cauze, printre care: fondarea localităţilor de către înaintaşi comuni (mai mult de 90% din onomastica comunei este proprie celor trei sate, legăturile de rudenie păstrîndu-se cu consecvenţă, chiar dacă locuitorii nu le mai cunosc exact sorgintea); existenţa unor proprietăţi ale locuitorilor dintr-un sat pe teritoriul celorlalte; dezvoltarea în mai bine de o sută de ani în aceeaşi unitate administrativă. Adăugăm la acestea marea apropiere dintre sate, între satul Solonţ şi satul Sarata, spre exemplu, zona neconstruită fiind practic desfiinţată de multe decenii. Venirea, din motive diferite (căsătorii, cumpărări de terenuri) a unor familii sau transmutarea forţată a acestora din localităţi apropiate sau din zone mai îndepărtate ale Moldovei - practică mai des întâlnită în urma cumpărării de către boieri a unor moşii - n-au influenţat graiul local. Aşa, spre exemplu, în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a celui următor, familiile boiereşti Krupenski şi Pruncu au adus aici şi au împroprietărit ţărani din Ţinutul Neamţ, dar particularităţile lingvistice specifice acelei zone nu se întâlnesc în vorbirea locală, dovadă în plus că în acea perioadă graiul locului se constituise ca unitate lingvistică solidă, în stare să asimileze fără a face nici o concesie.
Principala ocupaţie a locuitorilor o reprezintă sondăritul (practicat în bazinul petrolifer Solonţ - Zemeş - Moineşti), cea mai mare parte a forţei de muncă fiind angajată în întreprinderile petrolifere. Femeile, care practică încă vechi meşteşuguri casnice, au preluat şi lucrul în câmp al bărbaţilor. A dispărut ca ocupaţie olăritul care a creat faimă ceramicii de Cucuieţi, rămânând ca existenţa acestei ocupaţii să fie amintită posterităţii numai de onomastică (familiile Olaru) şi de toponime (Dealul Oalei).
Primul document cunoscut care vorbeşte despre teritoriul actualei comune Solonţ este datat 2 noiembrie 1471. Ne referim la un uric (,,Uric de mărturie") consemnat în ,,Documentele lui Ştefan cel Mare" publicate de Ioan Bogdan (vol.I, Hrisoave şi cărţi domneşti, 1457 - 1492, Bucureşti, 1913, pp. 165-166) prin care (citez din Ioan Bogdan): ,,Ştefan confirmă lui Danciu Boldăş stăpânire peste satul său de baştină Cristeştii pe Calnăş, peste un loc pustiu la gura pârăului Muncelului, 'unde acesta dă în Solonţ' / s.n., probabil că I.B. citează din uric/ şi unde va putea să-şi facă sat, şi peste poeniţa Calului".În continuare, Ioan Bogdan notează: ,,Arhiva Statului din Iaşi, Condica de Ananforale nr. 57, f. 4 şi 7. Documentul a fost prezentat de răzeşii Crîsteşti, ţinutul Bacăului, într-un proces de la anul 1843. Satul Crîsteşti sau Cristeşti nu mai există astăzi pe apa Calnăşului, care curge între Solonţ şi Ardeoani, jud. Bacău, pl.(asa) Tazlău de Sus; v. Marele Dicţionar georgafic, II, p. 271, şi harta statului major, planşele Scorţeni şi Tazlău Sărat. Îl găsec însă la 1518 într-un doc. din 26 Dech., prin care Ştefăniţă confirmă proprietatea Cristeştilor pe Calniş (...) boierului Cozma Şarpe; acesta îl cumpărase de la Şora, fata lui Ilea Boldiş, şi de la vărul ei Lazăr Graşită nepotul lui Danciul Boldiş, cel ce îl stăpânise cu un uric de mărturie (...) de la Ştefan cel Mare.'Uricul de mărturie' de la 1518 se află în Arhivele Statului din Bucureşti, între documentele aduse de la Câmpina. Un document aproape identic cu acesta am văzut în biblioteca Academiei Imperiale din St. Petersburg; e tipărit (...) pe an 1893, p. 65 - 66. Cf. Uricarul, III, p. 323 - 324, 327; Ghibănescu, surete şi izvoade, I, p. 258. Solonţul, care curge ceva mai spre nord de Calnăş, n-are nici un afluent cu numele 'Muncelul', pe cât putem vedea din hartă şi din dicţionarele geografice. Nu ştim de asemenea dacă 'poeniţei Calului' i se mai zice astăzi tot aşa". Am redat în întregime consemnarea lui Ioan Bogdan pentru că prezintă o importanţă deosebită atât pentru istoria localităţii cât şi pentru toponimia ei. Cât despre un pârâu Muncelul şi poieniţa Calului, fac precizarea că acestea nu există în toponimia comunei, vechile nume fiind pierdute, probabil, încă din timpul înstrăinării pământului de către răzeşi, la începutul secolului al XIX-lea.
Solonţul nu este amintit în documentul lui Ştefan cel Mare decât ca pârâu (în care se varsă Muncelul). Un sat cu acest nume nu era la acea dată; în cazul existenţei unei localităţi cu numele Solonţ, la consfinţirea proprietăţii Cristeştilor asupra ,,locului pustiu" de la gura Muncelului şi asupra ,,poeniţei Calului", aceasta ar fi fost amintită ca megieşă, aşa cum se proceda la elaborarea unor documente similare ale timpului.
La mai puţin de cinci decenii de la împroprietărirea lui Danciul Boldăş de către Ştefan cel Mare, urmaşii acestuia înstrăinează pământul. Conform documentului citat, pământul intră în stăpânirea boierului Cozma Şarpe.
Ce s-a întâmplat cu ţăranii răzeşi din Cristeşti? Nu există nici o informaţie certă, dar este uşor de presupus că lipsiţi de pământul obţinut de la marele domn ca preţ al sângelui vărsat în lupta contra năvălitorilor, refuzând ideea de a lucra în dijmă sau chiar de a cădea în iobăgie, părăsesc aşezarea din câmp şi se retrag spre munţii din imediata apropiere, pe firul apelor (lăsând în urmă un deal care şi astăzi le poartă numele: Dealul Cristeştilor), şi întemeiază, dimpreună cu alte familii de răzeşi desproprietăriţi de pe această moşie, noi aşezări. Sunt actualele sate S o l o n ţ (după numele râului cu apă sărată care curge spre Tazlăul Mare pe o vale cu teren sărăturos: ,,Când un sat şi un pârâu poartă acelaşi nume, avem dreptul să admitem, până la proba contrarie, că pârăul a fost botezat înaintea satului", spune Iorgu Iordan în ,,Nume de locuri româneşti în R.P.R.", 1952, p. 3, subsol), S a r a t a (după numele pârâului cu acelaşi nume) şi C u c u i e ţ i (după înălţimile din preajmă sau, cum indică Al.Graur ca probabil în ,,Nume şi locuri": ,,cocoţat pe dealuri, pe munţi"; un pârâiaş din acest ultim sat amintit, ca şi terenul din preajmă, este numit şi astăzi Pârâu Cristeşti sau, când se indică direcţia de deplasare, La Cristeşti.
Istoria seculară a acestor aşezări este marcată de numeroase evenimente, unele consemnate în documente, altele transmise oral de la generaţie la generaţie. Bruma de pământ cu care răzeşii fuseseră împroprietăriţi a fost treptat înghiţită de marile proprietăţi. Este posibil ca unora dintre foştii mici proprietari - fie ca să nu-i îndepărteze de moşii, şi astfel să piardă o rezervă de forţă de muncă necesară la caz de nevoie, fie ca să evite procese sau răzmeriţe - boierii să le ofere drept compensaţie suprafeţe de pădure, pe viaţă sau pe vecie. Numai aşa se poate explica de ce numeroase nume de locuri din munţii de pe teritoriul comune sunt antroponime. Cert este că locurile din câmp, şi acestea cândva împădurite dar despădurite de ţărani pentru a obţine teren agricol, au fost, în cea mai mare parte, smulse de la micii proprietari şi înglobate în moşia boierească.
Dintre foştii latifundiari amintim pe Cozma Şerpe (cf. doc. citat) şi urmaşii, familia Crupenschi - dintre care Crupenschi Solonţanul, spătar, ban şi vornic la Scaunul Moldovei în timpul domnitorului Ion Sturza, şi familia Pruncu - înrudită cu Crupenschi prin Iordachi Pruncu, ajuns căminar, spătar, ispravnic la Bacău şi staroste la Putna,
Scriind despre familia Pruncu în ,,Arhondologia Moldovei" (Iaşi, 1892, tipografia Buciumului român, pp. 260 - 262; cu o prefaţă analitică de Gh. Ghibănescu, cel care dă şi titlul cărţii), paharnicul Constantin Sion notează în legătură cu Iordachi Pruncu: ,,Pruncul acesta este un barbat prea vrednic, dar şi foarte râsipitoriu, toată averea ce i-au rămas de la bună-său şi preste îndoit ce au câştigat el cu neguţitorii şi cu slujbele, că în domnia lui Mihai Vodă vreo zece ani au fost staroste la Putna, au perdut".
Într-adevăr, patima pentru cărţile de joc a lui Iordachi Pruncu l-a dus la pierderea moşiei Solonţ care a ajuns în stăpânirea Elenei Sturza. Circulă şi azi legenda potrivit căreia, de mânie, Iordachi Pruncu a plecat dinspre Solonţ la moşiile din Putna, încărcat cu toată averea mişcătoare, condus fiind de preoţi îmbrăcaţi în odăjdii şi care blestemau moşia ca să nu dea nici un rod, precum şi de o mulţime de oameni din sat, până la hotarul moşiei dinspre Ardeoani.
Până la 1864, Elena Sturza a stăpânit în întregime moşia Solonţ (cu toate cele trei sate: Solonţ, Sarata şi Cucuieţi). La împroprietărirea din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, jumătate din moşie este împărţită ţăranilor, iar cealaltă jumătate rămâne în stăpânirea prinţesei până la stingerea ei din viaţă când pământul intră în administraţia Casei Rurale, prinţesa neavând moştenitori.
Fixarea primilor locuitori pe văile împădurite de la poalele Munţilor Goşman şi ridicarea de noi aşezări au impus crearea unor noi mijloace de vieţuire, printre care şi terenuri de păşunat vitele şi pentru agricultură. Au fost necesare, prin urmare, tăieri de pădure, de unde şi existenţa în toponimie a numeroase poieni (Poiana Anisonului, Poiana Vatafului, Poiana Stejarului etc. şi chiar părţi ale satelor Solonţ şi Cucuieţi numite simplu Poiana), fînaţuri (Fânaţul lui Utureanu), plaiuri ( Faţa Plaiului şi Dosul Plaiului), curături (Curătura), pârlituri - locuri despădurite prin arderea vegetaţiei lemnoase (Pârlitura).
Revenim asupra remarcii că toponimiei comunei îi este caracteristic numărul mare de nume de locuri create pe baza antroponimelor, mai ales în zona muntoasă - dovadă în plus că locuitorii s-au retras şi au stăpânit aici terenuri, îndeosebi pentru păşunat, din cele mai vechi timpuri: Fundul lui Captalan, Fânaţul lui Utureanu, Groapa lui Irimia, Bercul Ursăchioaiei, Poiana lui Iordachi etc., mult mai numeroase decât în câmp şi îndeosebi în acea parte a câmpului pe care ţăranii n-au primit-o la împroprietărirea din 1864 şi de care, deci, aveau să se lege mai târziu. Puţinele toponime create pe bază de antroponime existente aici pot fi considerate de dată recentă. Lipsa de legătură prin proprietate a ţăranilor cu câmpul a determinat şi o toponimie specifică, caracterizată prin toponime care se referă mai ales la particularităţile orografice: Dealul Mălinilor, Mălinaşi, Leşinatu, Varaticu, Grasu. Fac excepţie: Dealul Popii, Groapa Preutesei, Dealul Cristeştilor (ultimul din motivele deja arătate).

II. Toponimia
Materialul pe care-l prezentăm a fost cules direct de pe teren, prin chestionarea , în bună parte la faţa locului, a unor cetăţeni care, conform criteriilor stabilite de Gusti, să întrunească, pentru furnizarea unor informaţii de calitate, condiţiile necesare: ocupaţii diferite, vârstă înaintată, proprietari de pământ în mai multe zone ale satelor, băştinaşi, vorbitori ai graiului local, buni cunoscători ai numelor de locuri de pe arealul comunei.
Am folosit ca informatori:
1. pentru satul Solonţ: Toader Popa, agricultor, Constantin Trişcaru , muncitor petrolist, Dumitru Chelaru, pădurar pensionar, Anica Popa - Pricope, agricultoare, Ioan Iosub - Rusu şi Toader Spătaru, petrolişti pensionari;
2. pentru satul Sarata: Pavel Postolescu, agricultor, Ioan Moraru, agricultor, Vasile Găluşcă, agricultor;
3. pentru satul Cucuieţi: Neculai Pruteanu, agricultor, Toader Diaconu, învăţător pensionar, Neculai Rotaru, agricultor, Ioan Adam, pensionar.
Au mai fost chestionaţi în scopul completării informaţiilor sau pentru unele precizări: Gheorghe Silişteanu, Ileana Barabaşa, Ion Mocanu, Alec Leonte, Panaite Huianu.
Ca locuri de observare şi identificare a locurilor am folosit înălţimile de pe teritoriul comunei care mi-au oferit un larg orizont: Dealul Şerba şi Corhana - pentru satul Solonţ, Dealul Smeuruş şi Dealul Perilor - pentru satul Sarata, Dealul Oalei şi Osoiu - pentru satul Cucuieţi. Parte din locurile mai accesibile le-am bătut cu piciorul.
Culegând numirile topice de pe teritoriul celor trei sate ale comunei, am încercat ca, în afara simplei înregistrări, să obţin, pe cât posibil, şi unele explicaţii în legătură cu numele respective. Şi aceasta nu numai pentru numele topice provenite de la nume comune, ci şi pentru toponimele create pe bază de antroponime. Ca orice cetăţean devenit solonţean prin adopţie a trebuit să mă interesez dacă acele nume mai există sau au existat în localitate, cine sunt sau cine au fost persoanele care le-au purtat. (Apreciez că pentru un studiu de onomastică a comunei, toponimele existente pot furniza informaţii deosebit de valoroase referitoare la cei mai vechi locuitori, lucru cu atât mai benefic cu cât documentele de stare civilă din arhiva comunei - mă refer la cele la care am reuşit să am acces - sunt împuţinate de trecerea anilor).
Materialul cules a fost notat în transcriere literarizată. Pentru o mai uşoară parcurgere a acestuia, explicarea fiecărui termen a fost de asemenea literarizată.
După semnificaţia pe care o prezintă şi după originea lor, toponimele studiate pot fi împărţite în următoarele grupe: 1. nume de locuri care descriu formele de teren; 2. numiri care arată poziţia terenului; 3. numiri care se referă la ape; 4. numiri topice care se referă la floră şi faună; 5. numiri topice care derivă de la nume de persoane; 6. nume de locuri care se referă la schimbări în fizionomia lor iniţială - cum ar fi defrişările, surpările sau alunecările de teren; 8. nume de locuri care arată diverse ocupaţii ale locuitorilor; 9. nume topice care se referă la izvoare mineralizate; 10. toponime care amintesc poziţia socială a locuitorilor; 11. nume de locuri care amintesc existenţa unor foste aşezări omeneşti.
Numele topice sunt tratate şi numerotate în ordinea alfabetică. Pentru stabilirea etimologiei - ca şi, în general, pentru realizarea acestei lucrări - am folosit o vastă bibliografie, din care amintesc lucrările: ,,Dicţionarul limbii române moderne", Iorgu Iordan ,,Toponimie românească", Bucureşti, Editura Academiei, 1963, E. Petrovici ,, Studii şi materiale de onomastică", I. Pătruţ, ,,Studii de limbă română şi slavistică" Ed. Academiei, 1959, precum şi alte materiale semnate de lingvişti şi cercetători în acest domeniu şi apărute în publicaţiile de specialitate, cea mai mare parte consultate de mine la Biblioteca Judeţeană Neamţ sau în Biblioteca documentară ,,G. T. Kirileanu" din Piatra-Neamţ. (Amintesc dintre publicaţii: ,,Dacoromania", ,,Cum vorbim", ,,Studii lingvistice", ,,Limba română" ş.a.).
Nici din bibliografia consultată, nici din ridicările pe teren nu am reuşit să aflu etimologia unor nume topice între care: Modârzău - deal împădurit, la hotarul dintre satul Solonţ şi satul Zemeş; Uturea - munte de joasă altitudine de la care şi-au primit numele numeroase familii Utureanu; La Bursună (Bursunâ) - teren în care bălteşte apă feruginoasă (numită bursună, probabil de la acelaşi etinom ca şi borviz, borcut - ape minerale); Inaţ - deal în mare parte destinat păşunatului, cu suprafeţe răzleţe de livezi şi vii (posibil o variantă locală pentru inişte, realizată prin contaminare de la fânaţ; menţionez că în prezent pe acest deal nu se cultivă in, cei chestionaţi neamintindu-şi să se fi cultivat în timpul vieţii lor). Mai sunt şi altele.
În încheierea consideraţiilor asupra numirilor topice care vor fi prezentate mai jos, socotim util să scoatem în evidenţă unele fapte de gramatică şi de derivare a cuvintelor. Amintim, în primul rând, valoarea considerabilă pe care o au sufixele în formarea numelor topice. Am reţinut dintre sufixe pe cele mai des folosite:
1. oaia: Buduroaia (Piciorul Buduroaiei), Măcăroaia (Pădurea Măcăroaiei), Macovoaia (Fântân Macovoaiei) etc.;
2. oasa: Jgheboasa;
3. ărie: Vărărie (La Vărăria lui Silişteanu);
4. iş: Chetriş (Chetrişul Mare, Ketrişul Mic);
5. uş: La (Pe) Smeuruş;
6. işte: Silişte;
7. an: Utureanu (Groapa lui Utureanu);
8. os: Puturos (Pârâul Puturosu);
precum şi sufixele diminutivale:
1. aş: Mălinaş
2. ior: Slătioara (Dealul Slătioarei).
În ce priveşte toponimul Dealul Slătioarei, acesta poate fi luat în discuţie şi ca fals diminutiv, cu etimologie populară.
Caracteristic pentru toponimia comunei este numărul mare al toponimelor create pe baza antroponimelor: Fundul lui Captalan, Fânaţul lui Utureanu, Groapa lui Irimia, Bercu Ursăchioaiei, Piciorul lui Mihăilă, Poiana lui Iordache, Fântâna Macovoaiei, Podul lui Mareş etc. Aproape că nu există grup toponimic în care să nu se întâlnească cel puţin un antroponim.
La toponimele create pe baza antroponimelor, genitivul numelor de persoană poate fi întîlnit fie format cu articolul hotărât postpus, ca în: Dealul Creţului, Groapa Cucului, Uliţa Neamţului, fie antepus, ca în: Fundul lui Captalan, Podul lui Mareş, Târla lui Ţigănescu , Uliţa lui Torozan.
În cazul acestei categorii de toponime, numele de persoană poate fi în apoziţia unui termen însemnând cusuri de apă (Pârâul Parasca, Pârăul Torozan) sau forme de relief ( Dealul Mihoc). Referindu-se la cazuri similare întâlnite în toponimia munţilor din ţara noastră, E. Petrovici consideră că aceste construcţii s-ar putea să fie arhaice, datând din epoca în care numele de persoană se întrebuinţau fără articol. (,,Oronime formate din antroponime în Carpaţii româneşti", în ,,Studii şi materiale de onomastică", Ed. Academiei, 1969, p. 62). Menţionăm, de asemenea că, din nevoia precizării în spaţiu a unor locuri, îndeosebi a uliţelor, în denumirea lor se utilizează prepoziţia la (Uliţa la Blană, Uliţa la Brăinel).
Întrucât pe teritoriul comunei se întâlneşte cea mai mare parte a formelor de relief din ţara noastră, vegetaţia fiind şi ea deosebit de variată, era şi normal ca multe locuri să-şi primească numele de la termeni care se referă la particularităţile orografice: La ferigă, Bălcul, Mălinaşii, Chetrişu' (Mare, Mic), Varaticul ş.a.
Sunt prezente şi toponimele care provin de la porecle atribuite pe baza însuşirilor - cu precădere negative - ale locurilor: Leşinatul (deal cu pământ sărăcăcios), Puturosul (pârâu cu apă sulfuroasă) ş.a.
Apar ca nume de locuri şi unele nume de popoare, dar acestea nu pot fi judecate decât ca derivând tot din nume de persoane (Poiana Ungurului, Groapa Turcului, Uliţa Neamţului), în comună existând (sau au existat) familii cu numele de Unguru sau Unguraşu, Neamţu.
Întâlnim şi toponime de la nume feminine, derivate, la rândul lor, de la nume de persoană sau substantive comune de gen masculin cu ajutorul sufixelor:
- easa (Groapa Preutesei),
- oaia (Dealul Măcăroaiei). Mai sunt şi altele, indiscutabil nume maritale.
Dintre nume de locuri care au la baza lor nume comune, amintesc: Podişul cel Mare (Mic), Piciorul cu Mesteceni şi multe altele.
Reţine atenţia ca nume de locuri acelea derivate de la nume de materii: argint - Pârâul Argintăriei, numit astfel - după cum povestesc locuitorii, deşi e greu de crezut - de la argintul care s-ar fi aflat şi exploatat pe vremuri din albia sa. Mai degrabă trebuie luată în calcul însuşirea râului de a reflecta în soare mica în care prundişul este extrem de bogat.
Existenţa a numeroase locuri care întrunesc aceleaşi însuşiri fizice a impus folosirea determinativelor, îndeosebi adjectivele alipite la substantive, pentru a se evita eventualele confuzii: Podişul cel Mare, Podişul cel Mic, Chetrişul Mare (Mic) etc.
Din substantive la plural folosite cu nume de locuri întîlnim puţine cazuri: Olăreşti - parte de sat, Mălinaşi - deal, Dealul Cristeştilor.
Interesantă ni se pare feminizarea substantivului masculin singular buduroi - ghizd de fântână - în Piciorul Buduroaiei. În situaţia de faţă, buduroaia este substantiv feminin singular şi are formă identică şi la plural (o buduroaie - două buduroaie). Probabil că în trecut acest loc se numea Piciorul cu buduroaie sau Piciorul buduroaielor. Ulterior, forma s-a simplificat denumind un loc unde se află şi acum un izvor împrejmuit cu ghizd de lemn, ca şi urmele altora abandonate.
Unele nume topice sunt de fapt metafore, ceea ce le măreşte forţa expresivă: Piciorul lui Mihăilă, Hultoana, Gura Pârâului ş.a.
Dintre cuvintele mai recent intrate în limbă, a fost preluat de toponimie carieră: La cariera lui Silişteanu. Mai rare sunt toponimele formate din participii substantivate: Leşinatul, Sarata.
Nume duble sunt date la două pâraie, unui podiş şi unui deal:
1. Pârâul Cristeşti - Pârâul Lacului. Necunoscându-le obârşia, locuitorilor li s-a părut firesc să se refere la un apelativ pentru ei mai plauzibil.
2. Pârâul Puturosu - Pârâul Chioarcelor. Cei tineri folosesc cea de a doua variantă - deşi o cunosc şi pe prima -, părându-li-se mai decentă.
3. Poiana Vătavului - Podişul Mare. Se foloseşte cel de al doilea nume, locuitorii refuzând să întrebuinţeze un apelativ care nu are pentru ei nici o semnificaţie. (Chiar şi pentru conducătorii grupurilor de colindători sau ai nuntaşilor se folosesc alte denumiri. Cei mai în vârstă cunosc în schimb numele de vătăjel - mic funcţionar la primăria de odinioară -, dar nu văd nici o legătură între vătaf şi vătăjel).
4. În Deal la Păr - La Cimitir (înţelegându-se nu numai cimitirul ci şi terenul înconjurător, din apropierea acestuia). Se foloseşte îndeosebi prima variantă, probabil pentru că cea de a doua aminteşte prea brutal ideea de moarte.
În destul de bogatul bagaj toponimic al comunei se găseşte o singură tautologie lingvistică: Balta Lacului. Este numit astfel un loc pe albia superioară a Pârâului Cristeşti, unde, cu sute de ani în urmă, s-a format un lac de alunecare. Probabil că iniţial locul s-a numit La Lac. După ce barajul natural a fost mâncat de apă (fiind inundată o parte e văii Cucuieţilor), din fostul lac n-a mai rămas decât o baltă, care este preluată de toponimie dimpreună cu vechiul apelativ. Singulară este şi sudura termenilor în toponimul Bobătrân, nume de deal, la origine probabil Bou Bătrân. Vocala u neaccentuată fiind aspirată în faţa consoanei b a fost, cu timpul, eliminată din rostire.
Puţine sunt toponimele care să se fi menţinut după dispariţia apelativelor. Reţine atenţia La Chiatră - loc în Dealul Perilor, numit astfel după o stâncă pe care locuitorii au sfărâmat-o de-a lungul vremii pentru a obţine material de construcţie. Astăzi acolo e loc de arătură, nimic nu mai aminteşte de vechea stâncă.
Starea socială vitregă din trecutul îndepărtat al locuitorilor este amintită de Dealul Şerba (femininul de la şerb). Se spune că aici şi-au avut sălaş ţiganii robi de pe moşia boierească. Nu se mai păstrează nici o urmă din vechea aşezare. După dezrobire, ţiganii s-au mutat în apropierea satului pe locul numit astăzi În Deal la Ţigani.
Despre toponimele care amintesc vechi ocupaţii ale locuitorilor am vorbit mai sus. Noile ocupaţii nu sunt (cel puţin deocamdată) prezente în toponimie. Amintesc de sondărie doar Baia Veche şi La Chirat (chirat - clădire care adăposteşte maşinile de pompat ţiţeiul; probabil de origine poloneză, ca şi cuvântul chirovnic - maistru sondor).
Ca o scurtă paranteză, precizez că în formarea numelor de locuitori din satele vecine, se foloseşte derivarea cu sufixe, pornindu-se de la numele localităţii:
1. ean > Stăneştean (din Stăneşti), Măgireştean (din Măgireşti) şi
2. an > Tăzlăuan.
Includem în aceeaşi paranteză şi poreclele locuitorilor din satele vecine: perjări - pentru cei din Ardeoani (localitate cu multe livezi de pruni), guşăţi - pentru cei din Zemeş (în trecut mulţi sufereau de această boală a glandei tiroide cauzată de apele lipsite de iod), găzări - pentru cei din Măgireşti (până nu demult renumiţi în vânzarea păcurii şi a gazului, ocupaţie avută şi de solonţeni până la încadrarea lor efectivă în exploatare). Solonţenilor li se spunea - de către cei din Zemeş - trăistari - după traista cu mâncare nevoiţi s-o poarte când plecau la lucru (sondărit). Între ei, solonţenii se numesc Suseni (când se referă la cei din partea de sus a satului) şi Poenari (când se referă la cei din partea de jos, din Poiană).
a. Lista numelor topice de pe teritoriul satului S O L O N Ţ
1. Bahna lui Hambic - loc mocirlos, de întâlnire a mai multor ape, cu vegetaţie alcătuită din papură şi rogoz.
2. Baia Veche - teren sub Runcu, cu subsol bogat în ţiţei; aici au funcţionat primele sonde acţionate de maşini.
3. Bălcul Podişului - loc mlăştinos, format prin prăbuşire, între Pietriş (Chetriş) şi Podişul cel Mic.
4. Bercul Ursăchioaiei - loc împădurit, pe un deal în formă de căciulă fără vârf, teşit; de la numele fostei proprietărese a terenului, marital: Ursachi + suf. -oaia).
5. Bostănoaia - deal cu teren de arătură şi fâneaţă; în cea mai mare parte a aparţinut familiei Bostan.
6. Corhana - coastă priporie şi sterilă, anevoie de urcat şi coborât, cu cărări puţine şi schimbătoare.
7. Coşările lui Florescu - loc pe Văraticu' unde a avut coşere un fost arendaş al pământului Casei Rurale, pe nume Florescu.
8. Curmătura la Tocile - văioagă despărţitoare a vârfurilor Jghiab şi Bercul Ursăchioaiei; face legătura între Poiana Schitului şi Balta Lacului. Numele vine de la pietrele abrazive care se găsesc la suprafaţă şi sunt folosit de tăietorii de lemne la ascuţitul topoarelor.
9. Dealul Creţului - deal înalt, în formă de mamelon, acoperit cu fâneţe, livezi şi vii; după numele unui fost proprietar de teren - Creţu.
10. Dealul Cristeştilor - deal la hotarul cu satele Ardeoani şi Stăneşti, pe teritoriul fostului sat Cristeşti.
11. Dealul Drăguţiei - deal la hotarul cu satul Stăneşti. Se spune că un fost primar, Ionică Bostan, şi-ar fi înzestrat iubita cu terenul foarte fertil de aici. În sat, drăguţă are sens mai puţin de frumuşică şi mai mult de iubită, amantă.
12. Dealul Frasini - deal cu arături, fâneţe şi şi vegetaţie lemnoasă rară, îndeosebi frasini.
13. Dealul Jgheboasa - prelungire spre Sarata a muntelui Hultoana, acoperit cu fâneţe şi păşuni.
14. Dealul Măcăroaiei - deal cu teren cultivabil (arătură şi vii), stăpânit în mare parte de familia Măcărescu.
15. Dealul Mălinilor - deal cu teren bun de pentru cultura cerealelor, cândva acoperit cu păduri de mălin.
16. Dealul Perilor - deal în câmp, în trecut cu livezi de peri, în prezent redat în întregime agriculturii.
17. Dealul Popi - deal în câmp cu păşuni şi arături; până spre anii colectivizării, în întregime proprietatea bisericii.
18. Dealul Uturenilor - deal cu păşuni şi fâneţe, în cea mai mare parte stăpânite în trecut de familiile Utureanu.
19. Devale - partea de mijloc a satului (din de + vale), aici se află şi centru civic. Este numit astfel de către locuitorii din partea de sus a satului. Cei din partea de jos (din Poiană) exprimă acelaşi lucru prin În Sus.
20. Dosul Plaiului - coasta dinspre vest a Plaiului acoperită cu păşuni şi arături.
21. Drumul Pinului - drum pe versantul de vest în Vârful Uturei care traversează o pădure de conifere, în cea mai mare parte pini.
22. Faţa Plaiului - coasta dinspre est a Plaiului.
23. Fanaţul lui Utureanu - teren de cosire cu nume luat de la proprietar.
24. Fântâna Alexoaiei - loc arabil la poalele Dealului Halmuri, în perimetrul căruia se află o fântână, săpată, probabil de un oarecare Alexoaia (sau Alexoaie).
25. Fântâna lui Avram a Petrei /Apetri/ - loc în Cierul Uturii unde se află o fântână săpată, cu circa o sută de ani în urmă, de un Avram a Petrei ( numele se întâlneşte în sat numai cu grafia Apetri).
26. Fântâna lui Mareş - loc arabil, proprietate a familiei Mareş, în perimetru căruia se află o fântână cu buduroi.
27. Fântâna Macovoaiei - fântână în Poiana Uturei, săpată prin grija unei femei văduve (marital Macovei).
28. Fântâna Mânzatului - fântână pe Leşintul; se crede că aici s-ar fi înecat cândva un mânzat.
29. Fundoaia - găvan între Dealul Drăguţei, Şerba şi Rediu, cu izvoare multe şi teren mocirlos.
30. Fundul Clopotului - partea dinspre munte a Poienei Clopotului.
31. Fundul lui Captalan - loc cu teren accidentat, cu nume luat de la fostul proprietar Captalan, care-şi văra aici vitele.
32. Fundul Mălinilor - început de vale la poalele Dealului Cristeşti, loc de întâlnire a mai multor dealuri.
33. Gloduri - vale cu teren mocirlos între mai multe dealuri străbătută de Pârâul Gloduri.
34. Grasu - deal cu teren deosebit de fertil pe la poalele căruia curge pârâu Calmuş.
35. Groapa Cucului - loc în câmp numit după sub formă de găvan; după numele unui proprietar care a deţinut cea mai mare parte din suprafaţă.
36. Groapa Girezii - fânaţ (acum izlaz) situat pe un teren în formă de ceaun. Foştii proprietari întocmeau aici, după cosire, girezi de fân.
37. Groapa lui Călin - loc în câmp la întâlnirea a două dealuri în forma unui ceaun; după numele unui fost proprietar.
38. Groapa lui Irimia - loc de fâneaţă într-o adâncitură a Uturii Mari; după numele fostului proprietar.
39. Groapa Preotesei - loc în câmp în forma unui cazan cu buzele răsfrânte, mărginit de dealuri înalte; probabil pământ de zestre a unei prezbitere (preotese).
40. Gura Pârăului - loc de întâlnire cu apa Solonţ a mai multor afluenţi. Nu se referă la izvor, care este mult mai sus.
41. Halmuri - deluşor cu pământ forte bun pentru agricultură.
42. Hultoana - munte care se termină într-o teşitură, parcă ar fi retezat ca o tăietură de altoi (hultoi, hultui).
43. Inaţ - deal despădurit, cu teren sărăcăcios, acoperit cu păşune, livezi şi vii de producţie slabă.
44. În Deal la Lupărie - loc în coasta Dealului Anisonului, cu gropi folosite cândva drept capcane pentru capturarea lupilor.
45. În Deal la Păr - proprietate a bisericii pe Corhană, unde se află cimitirul satului; de la un păr bătrân crescut aici.
46. În Propitură - loc de izlaz la marginea satului care marca hotarul dintre proprietăţile ţăranilor şi proprietatea statului; format prin metastază de la a popri - a opri, a interzice (trecerea vitelor).
47. Jgheboasa - vale străbătută de pârâul cu acelaşi nume.
48. Jghiab - vârf de munte dominat de stânca numită Piatra Şoimului (Chiatra Şoimului).
49. La Borviz - bălc, teren mlăştinos cu izvoare de apă sulfuroasă.
50. La Bursună - loc cu izvoare de apă alterată de oxizi de fier.
51. La Cariera lui Silişteanu - coastă accidentată de munte de unde se extrage piatră pentru fabricarea varului; de la numele unei familii de vărari - Silişteanu.
52. La Chioarce - loc la poalele Runcului unde s-au săpat primele puţuri (chioarce) pentru exploatarea primitivă a ţiţeiului.
53. La Fag - Loc pe Corhană marcat de existenţa unui fag bătrân - singurul copac pe toată coasta.
54. La Ferigă - văioagă umbrită în tot timpul zilei, în care vegetaţia dominantă este feriga.
55. La Grajduri - loc în câmp pe care au fost ridicate grajdurile cooperativei agricole de producţie.
56. La Lutărie - loc în câmp unde se sapă pământ pentru lutuitul (lipitul) caselor.
57. La Piatra cea Mare - stâncă între Poiana Mică şi Râpa Iepii şi terenul din jur.
58. La Ocol - loc dosnic folosit de văcari pentru odihna vitelor în timpul amiezii.
59. La Popoiu - loc în câmp, cu arătură, fânaţ şi livadă aflat în proprietatea familiei Popa. (O ramură a Popenilor cu membri peste înălţimea medie).
60. La Slatină - loc dosnic, la poalele Inaţului, cu izvoare de apă sărăturoasă (slatină).
61. La Ciuşmea - loc de arătură la intrarea principală în sat. Numele îi vine de la o ciuşmea cu debit mare şi permanent.
62. La Şipotul Varniţei - loc în Varniţă al cărui nume este dat după un izvor cu debit mare aflat în costa muntelui; izvorul este captat printr-un uluc de lemn.(În nopţile liniştite, căderea apei se aude de la mare distanţă).
63. La Tochilă - bălc, teren mlăştinos cu multe izvoare, folosit cu ani în urmă la topitul cânepii.
64. La Troiţă - loc în partea superioară a Corhanei în care a fost ridicată pe vremea ultimului război mondial o troiţă din lemn.
65. Leşinatul - coastă în pantă dulce (unii numesc Leşinatul dealul întreg), cu teren slab productiv şi frământat).
66. Mălinaşi - deluşor între Dealul Mălinilor şi Dealul Frasinilor.
67. Modârzău - deal împădurit, în formă de şa, între vârfurile Runcu şi Jghiab; face hotarul între satele Solonţ şi Zemeş; cu subsolul bogat în ţiţei.
68. Pe Vale - partea din sus a satului, pe valea superioară a pârâului Solonţ.
69. Pârâul Chioarcelor - v. Pârâul Puturosu.
70. Pârâul Clopotului - pârâu care izvorăşte din Fundul Clopotului, afluent al pârâului Solonţ.
71. Pârâul Gâzului - afluent al Pârului Rău care trece prin grădina cetăţeanului Apetroaiei (poreclit Gâzu).
72. Pârâul Grasului - pârâu care izvorăşte din Dealul Perilor, curge printre Halmuri şi Grasu şi se varsă în Calnuş.
73. Pârâul Jgheboasa - afluent al Pârâului Sarata; izvorşte de sub Hultoana.
74. Pârâul Parasca - pârâu care, în cea mai mare partea cusului său, taie proprietatea familiei Parasca.
75. Pârâul Petruleanului - pârâu care izvorăşte din Poiana Petruleanu.
76. Pârâul Podişului - afluent al Pârâului Solonţ, izvorăşte din Bălcul Podişului.
77. Pârâul Popii - pârâu care curge pe locul proprietate a bisericii.
78. Pârâul Pustiei - afluent cu debit permanent al pârului Solonţ, care curge printre dealuri surpate, pustii până la intrarea în sat.
79. Pârâul Puturosul - sau Pârâul Chioarcelor, pârâu cu apă sulfuroasă şi ţiţei, rău mirositoare, care izvorăşte din locul numit La Chioarce.
80. Pârâul Răchiţii - pârâul şi locul mlăştinos din jur, acoperit cu pădure de răchită.
81. Pârâul Rău - afluent al Pârâului Solonţ, cu debit mic în vreme de secetă dar deosebit de stricător în timpul ploilor când adună torenţii de pe coastele dealurilor din jur.
82. Pârâul Slatinei - pârâu în câmp, cu debit mic de apă sărată; izvorăşte dintr-un loc sărăturos, cu fântână de slatină.
83. Pârâul Văraticului - afluent al Calnuşului; curge între dealurile Văratic şi Grasu.
84. Pârlita Halmuri - teren în pantă, sărăcăcios, folosit îndeosebi ca păşune; a fost eliberat de vegetaţia lemnoasă prin ardere.
85. Pârloagele lui Haciu - teren părăginit, nelucrat, fost proprietatea lui Neculai Haciu, primar al comunei Solonţ prin anii 1900.
86. Plai / Plaiul - platou la poalele Runcului acoperit cu livezi şi arături.
87. Poarta Ţărnii - de la ţarină (corect: Poarta Ţarinei) - loc care marchează ieşirea din sat şi intrarea în câmp. Se pare că pe vremuri aici a existat o poartă păzită, înlocuită mai târziu cu o barieră.
88. Podul lui Mareş - pod peste un mic afluent al Canuşului, construit pe proprietatea cetăţeanului Mareş.
89. Podul cel Mare - pod peste Calnuş (defineşte şi terenul arabil din jur).
90. Podişul cel Mare - teren lipsit de vegetaţie arboricolă aflat în perimetru izlazului comunal.
91. Podişul cel Mic - platou lipsit de vegetaţie arboricolă aflat în perimetrul izlazului comunal.
92. Poiana - partea din jos a satului. Odinioară aici a fost pădure; primele case au fost ridicate într-un spaţiu defrişat (poiană).
93. Poiana Anisonului - loc lipsit de vegetaţie lemnoasă în care creşte anison (literar: anason), plantă aromatică pe care localnicii o foloseau la ,,dresul" rachiului.
94. Poiana Chiaburului - teren despădurit la poalele Runcului.
95. Poiana Clopotului - fâneaţă la poalele Runcului.
96. Poiana lui Iordachi - păşune, după numele lui Iordachi Păduraru (pe la sfârşitul secolului al XIX-lea pădurar în sat) căruia i-a fost încredinţată spre folosire vremelnică ca plată pentru slujbă.
97. Poiana (cea) Mare - loc lipsit de vegetaţie arboricolă, folosit drept păşune.
98. Poiana Maşinii - parte din izlaz; spre sfârşitul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat un utilaj mecanizat necesar procesului de extracţie a ţiţeiului.
99. Poiana Petruleanului - poiană sub Runc (unii informatori susţin că a fost proprietatea unui anume Petruleanu, alţii că aici şi-ar fi avut stână mulţi ani un cioban cu acest nume).
100. Poiana Schitului - loc împădurit prin plantare după 1950; spre sfârşitul secolului al XIX-lea s-a aflat un schit de călugări săpat de călugări sub stâncă.
101. Poiana Stejarului - loc lipsit de arbori cu excepţia unui stejar bătrân care i-a dat numele.
102. Poiana (cea) mică - mic platou destinat păşunatului, în continuarea Podişului cel Mare.
103. Poiana Ungurului - platou în izlazul comunal; după numele celui care l-a stăpânit.
104. Poiana Vătafului - Poiană sub Pietrişul cel Mare, probabil loc în stăpânirea unui fost supraveghetor de argaţi pe moşia boierească.(Cunoscut şi sub numele de Podişul cel Mare).
105. Pustia - parte din sat cu case de o parte şi alta a pârâului cu acelaşi nume. S-a păstrat denumirea din timpul când oamenii, din cauza terenului accidentat, au refuzat multă vreme să-şi întemeieze aici gospodării.
106. Puţul lui Moise - loc arabil în câmp pe care se afla o fântână cu cumpănă (acum părăsită) săpată pe la 1850 de Moise Rotaru.
107. Pietrişul Mare (Chetrişu Mare) - picior de munte cu sol pietros, sărac în vegetaţie.
108. Pietrişul Mic (Chetrişul Mic) - picior de munte cu sol pietros, sărac în vegetaţie.
109. Piatra Şoimului - stâncă, ţanc în Jghiab.
110. Piciorul Bobătrân - deal înalt şi îngust la poale, în forma unui picior de om uşor îndoit de la genunchi. Format prin sudare termenilor bou şi bătrân.
111. Piciorul Buduroaiei - partea inferioară a Varniţei şi terenul din jur, bogată în izvoare stăpânite de ghizduri decupate în trunchiuri de brad şi de fag.
112. Piciorul lui Mihăilă - partea inferioară a Uturei şi terenul din jur. (După numele fostului proprietar).
113. Rediul Popii - pădure mică şi rară, în câmp, într-o margine a proprietăţii parohiale.
114. Rediul Şerbii - pădure mică şi rară pe Dealul Şerbii.
115. Râpa Iepei - coastă abruptă a Inaţului.
116. Runcu - loc defrişat, curătură.
117. Rupturile - teren între Varniţă şi Poiana Ungurului, cu pământ de deplasare. Sub o crustă tare dar subţire se află argilă moale. Locul este deosebit de periculos pentru vite.
118. Slatina - poiană cu fântână de slatină de unde izvorăşte pârâul Solonţ.
119. Şărba/Şerba - deal în partea vestică a satului care marchează hotarul cu satul Stăneşti.
120. Târla lui Ţigănescu - loc în Dealul Frasinilor unde a avut târlă familia Ţigănescu.
121. Uliţa la Harbuz - drum îngust, după numele celui mai vechi locuitor de aici.
122. Uliţa la Barieru - drum îngust, după numele celui mai vechi lociuitor de aici (probabil paznic la intrare principală în sat, însărcinat cu punerea şi ridicarea barierei).
123. Uliţa la Blană - drum îngust, după numele unuia dintre locuitorii din acest spaţiu.
124. Uliţa la Brăinel - drum îngust, după numele unuia dintre localnici.
125. Uliţa la Grecu - după numele locuitorului Grecu.
126. Uliţa la Slatină - drum îngust care duce spre izvoarele de salatină.
127. Uliţa la Timofti - drum îngust, după numele locuitorului Timofte.
128. Uliţa la Ţigani - drum îngust care trecea cândva printr-un mic sălaş al ţiganilor din sat.
129. Uliţa la Prisăcaru - drum îngust, după numele locuitorului.
130. Uliţa Pustiei - drum îngust, populat pe ambele laturi, care leagă centrul civic al comunei de Poiana (cea) Mică.
131. Uturea Mare - zonă muntoasă împădurită, în partea inferioară a Munţilor Goşmanu (deasupra satului Solonţ).
132. Uturea Mică - poiană folosită ca izlaz în apropiere de Vârful Uturii.
133. Valea Frasinilor - adâncitură alungită, vale îngustă la poalele Dealului Frasini, străbătută de un pârâiaş.
134. Varaticu - deal în câmp, însorit în cea mai mare parte a anului, cu teren fertil şi recoltă mai timpurie.
135. Varniţa - loc împădurit, cu subsol calcaros, cândva cu multe gropi de ars varul (vărării).
136. Vârful Uturei - înălţime în Uturea.

b. Lista numelor topice de pe teritoriul satului S A R A T A
1. Arama - deal cu teren arabil al cărui nume vine de la culoarea roşiatică a solului.(Nu există nici o mărturie scrisă sau materială despre exploatarea aramei în trecutul îndepărtat de pe acest deal, cum susţin unii locuitori).
2. Borzeşti - cătun al satului Sarata, cu numele de la un oarecare trăitor Borz.
3. Dălmăcuşu - deal de înălţime medie - cca 400 m - folosit ca izlaz.
4. Dealul Custurenilor - deal în marginea satului, cultivat cu vii şi pomi fructiferi, în bună parte proprietate a familiei Custuriu.
5. Dealul Popenilor - deal cu teren arabil, după numele proprietarilor (cândva) majoritari - Popa.
6. Dealul Spinului/Skinului - deal cu teren neproductiv, acoperit cu o vegetaţie sărăcăcioasă, întrebuinţat mai ales pentru păşunat.
7. Dealul Smeuruş - prelungire a Dealului Custurenilor, cu teren accidentat, folosit ca izlaz.
8. Jgheboasa - deal cu teren arabil şi fâneţe.
9. La Piatră/La Kiatră - imaş pe Dealul Perilor, botezat după o stâncă în parte sfărâmată de săteni pentru material de construcţie.
10. Pădurea Măcăroaiei - pădure la poalele Hultoanei, fost în proprietatea unei oarecare Măcăroaia (nume marital, de la Măcărescu).
11. Pe Dos - coasta nordică a dealului Jgheboasa.
12. Pe Luncă - parte din Valea Sărăţii, la poalele Dealului Oalei, cu teren care bălteşte, acoperit de vegetaţie de esenţă moale, mai ales răchită.
13. Pârâul Barnei - afluent al Solonţului.
14. Pârâul Cucului - afluent al Solonţului.
15. Pârâul Grinţieş - afluent al Solonţului.
16. Pârâul Jgheboasa - Afluent al pârâului Sarata. Izvorăşte din Hultoana şi curge pe la poalele dealului Jgheboasa.
17. Pârâul Torozan - afluent al Solonţului; curge pe o latură a uliţei lui Torozan.
18. Uliţa Bisericii - drum îngust şi şerpuit pe care este construită biserica satului.
19. Uliţa Neamţului - uliţă cu numele luat de la locuitorul Neamţu.
20. Uliţa lui Torozan - uliţă străbătută pe lungimea ei de pârâul Torozan.
21. Valea Sărăţii - mică depresiune între mai multe dealuri străbătută de pârâul Sarata.
c. Lista numelor topice de pe teritoriul satului C U C U I E Ţ I
1. Balta Lacului - iezătură pe albia superioară a satului Cucuieţi, rămăşiţă a unui fost lac de prăbuşire.
2. Dealul Bâtcii sau Bâtca - mamelon în partea nordică a dealului Arama, în mare parte împădurit.
3. Dealul Chiliilor - ridicătură la poalele Dealului Mihoc, cu o poieniţă care a adăpostit cândva o mică bisericuţă de schit şi câteva chilii.
4. Dealul Cornului - deal acoperit de vegetaţie lemnoasă, în bună parte corni.
5. Dealul Crucii - înălţime între Mihoc şi Jghiab pe care se află o cruce ridicată de credincioşi înainte de 1940.
6. Dealul Fânaţului - deal acoperit de pădure, imaş şi fâneţe.
7. Dealul Viei - continuare a Dealului Osoiului, cândva cu numeroase culturi de vii.
8. Dealul Mihoc - deal împădurit, cu subsol bogat în ţiţei, la hotar cu satul Schitu-Frumoasa.
9. Dealul Oalei - parte dinspre sat a Dealului Osoi (se pare că de aici scoteau olarii pământ pentru meşteşugul lor).
10. Dealul Osoiului - picior în partea dinspre est a Hultoanei.
11. Dealul Răchiţii - deal de joasă altitudine, umbrit tot timpul zilei de Vârful Jghiab, acoperit cu vegetaţie lemnoasă de esenţă moale: salcie, alun etc.
12. Dealul Runcului - deal cu curături, din care unele împrejmuite cu gard şi dotate cu pătule (adăposturi pentru vite).
13. Dosul Aramei - coasta nordică a Dealului Arama, o parte izlaz şi alta arătură.
14. Groapa Turcului - Găvan împădurit (etimologie necunoscută).
15. La Livezi - pantă dulce a Dealului Mihoc plantată cu pomi fructiferi.
16. La Sticlărie - parte a satului Cucuieţi în care, la sfârşitul secolului al XIX-lea a funcţionat o fabrică de sticlă.
17. Olăreşti - cătun pe teritoriul satului locuit de familia Olaru (preponderentă).
18. Pădurea Cornului - partea dinspre nord a Dealului Cornului.
19. Piciorul cu Mestecini - partea de jos a Jgheablui acoperită cu pădure de mesteceni.
20. Pădurea Argintăriei - râu din albia căruia se bănuieşte că s-ar fi exploatat cândva argint (informaţie incertă, greu de verificat)
21. Pârâul Crucii - pârâu care izvorăşte din Dealul Crucii.
22. Pârâul Fagului - pârâu care izvorăşte din Dealul Mihoc.
23. Pârâul Fânaţului - pârâu care curge pe la poalele Dealului Fânaţ.
24. Pârâul Iazului - pârâiaş care porneşte din Balta Lacului.
25. Pârâul lui Petrache - afluent al Pârâului Cristeşti care curge pe fosta proprietate a unui oarecare Petrache (informaţie incertă)
26. Pârâul Mastacăn - pârâu care izvorăşte din Dealul Mastacăn.
27. Pârâul Răchitişului - pârâu care curge la poalele Dealului Răchiţei.
28. Pârâul Runcului - afluent al Pârâului Cristeşti cu izvor în Dealul Runcului.
29. Pârâul Şubei - pârâu care curge pe proprietatea unei foste boieroaice Şuba (etimologie incertă).
30. Pârlitura - coastă estică a Jghiabului, despădurită prin arderea vegetaţiei lemnoase.
31. Poiana - partea de jos a satului.
32. Poiana Bratului - păşune, cândva în proprietatea unui anume Bratu.
33. Râpa lui Iştoc - surpătură în Dealul Cornului (etimologie necunoscută)
* N.A. Studiul de mai sus a fost scris în anul 1973, în urma unei documentări de peste doi ani, şi a fost gândit ca un capitol dintr-o amplă monografie a Comunei Solonţ, cu atât mai necesară pe atunci cu cât singura monografie existentă, apărută sub semnătura preotului Procopie, data de prin anii '30 ai secolului trecut şi, ca atare, se impuneau unele aduceri la zi, ca şi dezvoltarea câtorva idei ale acelei valoroase lucrări doar sugerate de distinsul autor, slujitor al bisericii din localitate vreme de mai multe decenii. Din păcate, intenţiile au rămas în faza de proiect. Sper, totuşi, că se va găsi în această străveche localitate omul care să ducă la capăt acest gând pentru că, din câte cunosc eu, Solonţul dispune de o forţă spirituală remarcabilă, în măsură să dea viaţă oricărui aport util obştei.
Îl invit pe cel care va purcede la împlinirea acestui vis să vadă în demersul meu un început. Un început care el însuşi trebuie privit cu oarecare circumspecţie. Pentru că, în cei treizeci de ani de la scrierea acestor rânduri, cu certitudine s-au petrecut multe schimbări şi pe aceste locuri. Este posibil ca unele toponime să fi dispărut - mă gândesc la cele legate de sistematizarea localităţilor, de refacerea proprietăţilor după '90, de schimbările survenite în structura forţei de muncă (mai este angajată în petrol cea mai mare parte a forţei de muncă, cum afirm într-un loc ?) - sau să fi apărut altele noi. Necesară este şi aprofundarea studiilor asupra unor toponime cu etimologie necunoscută, aşa cum necesară este şi o hartă cu indicarea tuturor toponimelor din comună.
Înainte de a pune punct acestor ultime gânduri, mă simt datoare să amintesc sprijinul doct şi autorizat pe care l-am primit în elucidarea unor probleme legate de toponimia comunei de la învăţătorii Matilda şi Constantin Cucu, doi oameni pentru a căror contribuţie la luminarea acestei aşezări pot depune mărturie atâtea generaţii.

 

Înapoi