Dintre toate instituţiile care au funcţionat la nivelul localităţii, biserica este cea mai veche menţionată documentar. Ea poartă denumirea „Adormirea Maici Domnului”. Este ctitorie medievală a domnitorului Bogdan Lăpuşneanul. Este datată cu siguranţă între anii 1556-1562, are plan dreptunghiular cu absidele altarului în cinci laturi cu două turle.
Este construită din piatră (gresie ciplită) soclul şi cărămida şi var pereţii. Iniţial a fost învelită cu ţiglă cu un căţel de prindere, smălţuită în verde şi maroniu roşcat. Se păstrează planul originar. În 1774 i s-a adăugat turla de la clopotniţă şi unele elemente decorative exterioare.
Planul este împărţit în : altar, naos, pronaos şi pridvor. Naosul este despărţit de pronaos printr-un perete susţinut de doi stâlpi din piatră cioplită. În pronaos se găseşte o boltă sub formă de calotă.
Ancadramentele de piatră sculptată se păstrează la uşa de la intrare. Pe naos se înalţă o turlă în stil moldovenesc cu arcuri susţinute de console. În exterior turla are soclul pătrat şi apoi unul stelat.
În pridvor pe latura stângă se găseşte o casă a scărilor. Scara este de tip rodrant, din lemn de stejar masiv, treptele fiind prinse într-un snec tot din lemn de stejar. La pereţii casei scărilor se găsesc patru cremeluri. În exterior pereţii sunt decoraţi cu pilaştri care au capiteluri simpli. Cu excepţia turlelor care au fost fisurate biserica se găseşte într-o stare de conservare bună.
Lăcaşul a cunoscut de-a lungul anilor mai multe lucrări de restaurare şi consolidare, datorită efectelor pe care le-au provocat seismele şi trecerea anilor.
Planul bisericii este asemănător cu cel al bisericii Sfânta Teodora din Iaşi, Răducanu din Târgu-Ocna şi Doljeşti din fostul judeţ Roman. Mănăstirea a avut cu siguranţă pe lângă rolul de locaş de cult şi închinare şi rol strategic de apărare aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte lăcaşuri construite în aceeaşi perioadă.
Lăcaşul a fost ornamentat în interior cu o frumoasă catapeteasmă din lemn de tei sculptat, catapeteasma înlocuită astăzi cu o nouă catapeteasmă din stejar sculptat. Veche catapeteasmă a fost realizată de stareţul Macarie Levantos la 1893-1897. Catapeteasma veche merită conservată (deşi este foarte căruită) pentru frumuseţea şi acurateţea ornamentaţilor.
În interior pereţii au avut picturi murale, care astăzi sunt parţial înlocuite cu zugrăveală din lipsa fondurilor pentru refacerea picturilor.
Biserica este nominalizată drept monument de arhitectură medievală în Repertoriul monumentelor medievale din Moldova.
Biserica a fost sfinţită la 20 iunie 1570 şi are hramul „Adormirea Maici Domnului”- Sfânta Maria prăznuit în fiecare an la 15 august.
Actualul locaş de cult, cel mai mare din localitate a avut mult timp rol de mănăstire purtând şi numele „Bogdan”, cu siguranţă de la ctitorul său Bogdan. Lăcaşul are două clopote mari , cu inscripţie poloneză, datând de la momentul sfinţirii.
Lăcaşul a fost dăruit în repetate rânduri cu moşii şi robii mănăstireşti de către domnitorii timpului.
Exemplu la 20 aprilie 1570, Bogdan Lăpuşneanu Voievod întăreşte mănăstirii Berzunţi, locul din jurul mănăstirii şi ţigănii. “Această Sfântă mănăstire a noastră anume Berzunţul, care cu mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul preacuratei Maicii sale am ridicat-o noi…a dat jumătate sat pe Bârlad(Ciofreştii-salase ţigani, Abarsie la fundătura Nadisei)”.
Sau 1568-1572, Bogdan Lăpuşneanu voievod, dăruieşte mănăstirii Berzunţul, care acum se numeşte Bogdana, două mori pe Putna, mori domneşti, cumpărate de la Alexandru Lăpuşneanu.
Şi exemplele ar putea continua, dar nu ne-am propus să facem o monografie a acestui locaş de cult.
Mănăstirea ca majoritatea din Moldova, a fost închinată muntelui Athos.
Lăcaşul este astăzi păstorit de preotul Roman Fănică şi are în posesie o casă parohială, un fond funciar de 5 ha. teren agricol. Clădirea domină localitatea de reşedinţă atât prin mărimea ei, cât mai ales prin aşezare, care spunem că se află pe un promontoriu ce domină centrul civic al localităţii. A fost şi este alimentat cu apa din nişte izvoare aflate în amonte. Apa venea până la construcţia actualei case de apă, printr-un sistem de olane din lut ars a căror fragmente se păstrează la colţul muzeistic al şcolii, fiind recuperate cu prilejul săpăturilor efectuate. În incinta bisericii se află şi o frumoasă troiţă din lemn de stejar ridicată în cinstea eroilor neamului din localitate, jertfiţi în Războiul de Independenţă şi cele două războaie mondiale. Troiţa a fost ridicată din lemn de stejar de către meşterul local Nicu Bârzoaiei.
În partea de jos a satului de reşedinţă (fostul cătun Moreni) se află încă o biserică ortodoxă ridicată în anul 1837 de stareţul Coste Macarie, lăcaş sfinţit în iunie 1837 şi are hramul”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril-8 noiembrie”.
Biserica a cunoscut mai multe renovări şi lucrări de consolidare ca urmare a distrugerilor provocate de seismele ce au avut loc de-a lungul anilor. Biserica are cimitir propriu şi este în prezent păstorită de preotul Popa Emanoil.
În satul Buda la 1813 s-a ridicat un schit ce purta numele de Schitul Sava.
Iniţial construcţia se află pe coasta muntelui Berzunţi(plai). Ca urmare a deselor acţiuni de pradă şi greutăţilor de aprovizionare, depărtării de sat, lăcaşul s-a mutat la poala muntelui, în apropierea satului.
Biserica a fost sfinţită la 1813 şi a primit hramul”Schimbarea la Faţă”-6 august. Un timp lăcaşul a fost părăsit, construcţiile din paiant şi şindrilă degradându-se. Începând cu 1988 odată cu venirea călugărului-preot Arsenie se reiau construcţiile cu toate opreliştile puse. Astăzi locaşul reluându-şi activitatea. Sunt refăcute chiliile, construite anexe gospodăreşti:o frumoasă poartă de intrare în lemn sculptată de meşterul local Nelu Ababei, este renovată biserica, lăcaşul recăpătându-şi importanţa de altădată. Lăcaşul posedă şi un patrimoniu agricol. Este frecventat de numeroşi enoriaşi din localitate şi localităţile vecine, care pe lângă faptul că găsesc aici un loc de meditaţie, au şi ei posibilitatea petrecerii unor clipe de neuitat datorită peisajului deosebit de atrăgător şi curat. Lăcaşul are cimitir propriu.
În vechiul sat Butucaru, se înfiinţează o biserică romano-catolică, menţionată încă de la 1831 cu denumirea”Regina Maria”. Lăcaşul este loc de închinăciune pentru majoritatea locuitorilor din sat care sunt de rit catolic, este dotat cu orgă, cimitir propriu, posedă un mic patrimoniu funciar şi o casă parohială.

Clădirile sunt foarte bine întreţinute de preotul Vernica Francisc.
Biserica s-a dovedit şi se dovedeşte o instituţie consecventă în păstrarea tradiţiilor noastre creştine, realizând slujbe şi procesiuni zilnice sau ori de ori sunt înscrise în calendarul creştin de sărbători.

Şcoala reprezintă o altă instituţie reprezentativă a localităţii. Cu siguranţă şcoala s-a făcut în localitate cu mult înainte de 1865, dar ca instituţie de stat. Şcoala este menţionată în Berzunţi abia la 18 ianuarie 1885 cu un singur post de învăţător.

Până la această dată, potrivit tradiţiei, învăţătura de carte se făcea pe lângă mănăstire. Din informaţiile pe care le avem unul dintre primii dascăli a fost călugărul Iasie, care preda lecţiile de citire şi scriere folosindu-se de cărţile bisericeşti. La deschiderea oficială a cursurilor primeni şcoli de stat, primare, eveniment ce s-a produs la 15 ianuarie 1865, au luat parte 4 elevi şi părinţii acestora. Şcoala nu avea un local propriu. Din septembrie 1920 în comună îşi deschid porţile încă două şcoli primare în fostele sate Moreni şi Buda.

În septembrie 1936 şi în satul Dragomir îşi începe activitatea o primă şcoală primară în loc închiriat.
În septembrie 1945 şi în cătunul Bâşca îşi începe activitatea o şcoală primară. Prin contribuţia directă a cetăţenilor comunei şi cu sprijinul organelor abilitate se realizează primele localuri proprii pentru învăţământ. Astfel în anul 1935 în satul Moreni se realizează din paiant un local cu două săli de clasă (actualul cămin cultural), în 1950 în satul Buda un local cu o sală de clasă tot din paiant acoperită cu tablă zincată, în 1952 în satul Dragomir un local cu două sălii de clasă tot din paiant acoperit cu ţiglă. În 1964 în satul de reşedinţă Berzunţi se construieşte primul local tip cu patru săli de clasă şi laborator, din cărămidă şi acoperit cu plăci azbociment.

În 1962 un asemenea local cu patru săli de clasă se realizase şi în satul Bâşca. În 1970 în satul Moreni se construieşte un local tip cu 4 săli se clasă şi laborator din cărămidă şi acoperită cu ţiglă. În anul 1974 în satul Butucaru Berzunţi se dă în folosinţă un local cu două săli de clasă pentru elevi din clasele I-IV.

În anul 1981 pentru satisfacerea nevoilor de spaţiu liber pentru Şcoala de centru unde funcţiona şi prima treaptă de liceu se realizează primul local modern cu parter şi etaj cu 8 săli de clasă şi laborator.
În general localurile de şcoală existente dispune de o dotare corespunzătoare (săli de clasă, mobilier, fond de carte, planşe, etc. ).

Acţiunea de dotare a unităţilor cu material didactic şi mai ales aparatură modernă a rămas un deziderat.
Privind personalul didactic se poate aprecia că şcolile din Berzunţi s-au bucurat încă de la început cu învăţători inimoşi, dornici de da învăţăceilor cât mai multe cunoştinţe şi pilde morale.

Dacă avem în vedere ultimul an de învăţământ 2005-2006 în unităţile şcolare din Berzunţi au funcţionat: 8 educatoare, 20 învăţători, 18 profesori, care au îndrumat 8 grupe de preşcolari, 20 clase primare, 13 clase gimnaziale, cu un efectiv total de 2240 preşcolari ţi 756 elevi.

Multe cadre didactice s-au ridicat din rândul foştilor elevi ai şcolii din localitate. Amintim doar pe: Sandu Dan, Jugaru Coonstantin, Hampău Eugenia etc.

De pe băncile şcolii din Berzunţi „şi-au luat zborul “, intrând în lupta cu viaţa, mulţi oameni de seamă : Nicolae şi Penelopia Mihalache, Balan Grigore, Maria Fecioru, doctor în teologie Dimitrie Fecioru, ofiţerii Bucuroaia Dumitru, etc.

Căminul cultural s-a înfiinţat în anul 1937.
Denumirea sa este pentru început „Bogdan Voievod” şi făcea parte din „Fundaţia culturală regească”. Denumirea sa este dată după cititorul bisericii mănăstire în jurul căreia s-a dezvoltat aşezarea rurală.

Instituţia foloseşte drept local vechiul local al Şcolii nr. 2 Berzunţi (Moreni), neavând un local propriu. Instituţia mai foloseşte un spaţiu care până la renunţarea la prima treaptă a servit drept atelier şcoala.

Căminul cultural deşi vitregit ca spaţiu a reuşit să valorifice frumoasele tradiţii şi obiceiuri folclorice care dăinuiesc de veacuri. A participat la majoritatea manifestărilor culturale-artistice organizate la nivelul instituţiilor de cultură (Dialoguri pe aceeaşi scenă cu Hunedoara, Constanţa şi Festivaluri folclorice şi de datini strămoşeşti), fiind laureat cu diferite premii şi diplome.

Cele mai importante Diplome şi premii obţinute au fost: Diploma pentru participare la cel de-al IV-lea Festival Mondial al tineretului, studenţilor pentru pace şi prietenie din Bucureşti, 1953;

Diploma de onoare 1967 pentru formaţia de datini şi obiceiuri;
Diploma Festivalului folcloric al Slănicului ediţia 1968 pentru formaţia de copii şi tineret;
Diploma Festivalului Slănicului, ediţia 1969, 1970, 1971, pentru formaţia de datini şi obiceiuri;
Diploma Festivalului „Sub cer cu cântece şi flori”, ediţia a-IV-a în 1971, 1972 ;
Diploma şi premii la manifestările tradiţionale organizate de Muzeul Satului din Bucureşti şi de Etnografia din Sibiu.

Căminul cultural prin ansamblul de datini şi dansuri populare „Vatra”, a reprezentat România la Festivalul internaţional de folclor din Cehoslovacia „Stracnice” 1984 ocupând un meritat loc II . Membrii ai acestui ansamblu şi creatori populari (Vrânceanu Dumitru şi Toma Toader) au reprezentat România la Festivaluri folclorice în Turcia, Italia şi Franţa.

Căminul cultural Berzunţi s-a evidenţiat la toate festivalurile şi manifestaţiile folclorice organizate la nivel de judeţ şi naţional, clasându-se de obicei pe unul din primele trei locuri.
A organizat totodată acţiunii în colaborare cu Ansambluri artistice ţi interpreţi de marcă şi scenei româneşti la nivelul localităţii.

S-a colaborat fericit cu Ansamblurile „Busuiocul” al Centrului de îndrumare a creaţiei artistice de masă, „Plaiurile Bistriţei”, de pe lângă Casa de Cultură din Bacău, „Doina Trotuşului”, „Doina Vrancei” şi interpreţii : Angela Moldovan, Nicolae Sabău, Tita Bărbulescu, Horia Şerbănescu, Ion Drăgoi, Mariana Lungu, Nina Pislară, Anton Achiţei, Daniela Condurache, George Sârbu, Fraţii Chiriţa, etc.

O bună colaborare a avut şi Televiziunea Română, Radioul care au realizat înregistrări filmate sau video, programate pe programele naţionale.

Căminul cultural nu dispune din păcate numai de spaţiu ci şi de rechizitele necesare (costume, aparatura de practică audio) folosind cu precădere pentru organizarea unor activităţi distractive numai taraful de lăutari din satul Bâşca.